Memories ARE NOTHING, baby
And it pains my mornings and my breath
I could just live immagining you love me
But I dreamt you didnt, anymore.

There was another one to share your laughs with
Another one to climb the staircase with
I shouted horribly, so silently
Cause this was sooner than eternity.

See, maybe I´ll just have to stop breathing
So you´d die in me
Cause you´d die with me.
Everything would surely die with me.

Ceva din ¨Descoperiti Minunile Lumii¨, sa va incante ochii

Secretul (The Secret)

Mai romanilor, ce ne facem cu secretul asta? Ati citit cartea, ati vazut filmul? Aaand..?

Pe spatele cartii de mai sus,

¨Tineti in maini un Mare Secret..

El a fost transmis de-a lungul epocilor, a fost mult ravnit, ascuns, pierdut, furat si adus cu mari sume de bani. Acest Secret vechi de secole a fost inteles de cativa dintre cei mai importanti oameni din istorie: Platon, Galileo Galilei, Beethoven, Edison, Carnegie, Einstein - alaturi de alti inventatori, teologi, oameni de stiinta si mari ganditori. Acum, Secretul a fost dezvaluit lumii.

´Pe masura ce aflati Secretul, veti ajunge sa stiti cum sa aveti, sa fiti ori sa faceti tot ceea ce doriti. Veti ajunge sa cunoasteti adevarata maretie care va asteapta in viata´¨ - Din Introducere

Crazy shit, blows your mind! AH, nu mai spun :D

Harold C. Schonberg

Nascut si crescut la New York, absolvent al Colegiului din Brooklyn si al Univ. din NY, a fost timp de aproape treizeci de ani critic muzical la ziarul New York Times. Castiga un Pulitzer pentru critica in 1971. Ca sa aveti idee cine este :P

El realizeaza bijuteria aia de mai sus, o adevarata istorie a muzicii prin prezentarea biografiilor marilor compozitori, avand convingerea ca o apropiere de acestia ca fiinte umane poate fi premisa pentru un acces mai facil si o intelegere mai profunda a muzicii lor.
Lucrarea prezinta, in ordine cronologica, biografiile marilor compozitori, de la Claudio Monteverdi la maestrii ultimilor ani: serialisti, minimalisti si tonalisti. Autorul insista mai mult asupra detaliilor biografice decat asupra celor de stricta specialitate. Pe langa informatiile referitoare la personalitatile cele mai cunoscute ale muzicii clasice - Beethoven, Mozart, Bach, Handel, Chopin, Verdi, Wagner, Mahler - cartea cuprinde date asupra scolilor nationale de muzica, precum si asupra unor curente mai recente pe care editia nu le-a ignorat.

O adevarata enciclopedie muzicala, pentru toti cei care studiaza muzica, sau sunt pasionati de ea, o vor considera un prilej nu numai de documentare, dar si de incantare in fata destinului zbuciumat al celor care au daruit lumii OPERE DE ARTA :x:x

Marcel Proust, In cautarea timpului pierdut

¨Swann¨ (engl. Swan, cu un singur ¨n¨ - lebada, emblema heraldica, alchimica si wagneriana) traverseaza dezinvolt vamile care separa si unesc ¨lumea¨ lui burgheza de cea a aristocratiei, aprig ravnita din perspective diverse, dar convergente, de snobul, de diletantul si de estetul pe care il intrupeaza. Incapabil sa se inalte pana la ¨echilibrul spiritual¨ al aspectelor frumusetii naturale si estetice pe care o contempla, el se pierde cu voluptate in confuzia tragica dintre arta vietii si viata artei.

¨Tribul¨ tinerelor fete sosite in statiunea balneara de la malul marii, unde se odihnesc naratorul si bunica lui, pare sa fi migrat dintr-o lume stranie si inaccesibila. In ciuda ¨indraznelii, frivolitatii si cruzimii¨ lor, fetele ii amintesc tanarului maladiv ¨discipol¨ al estetului Swann, modelele de frumusete senina si nobila a statuilor arse de soare de pe tarmurile Greciei antice. Din ¨stolul¨ tinerelor fete in floare, se desprinde Albertine, o prea perversa Nausicaa pentru tanarul si prea timidul Ulise, reincarnat intr-o ipostaza nu tocmai fidela pe plaja normanda.

Romanul ¨Guermantes¨ reprezinta cazul exemplar al maximei extensii prin care un nume ¨diafan¨ poate emana din sine o ¨lume¨ halucinant de reala si, in consecinta, o grandioasa constructie narativa (¨Numele Guermantes era ca un cadru de roman...¨) merita sa ilustreze, in chip memorabil, ipoteza cu privire la o anume autonomie a fictiunii. Acest nucleu, in vesnica pulsatie, reprezinta, in acelasi timp, ¨o ultima iluzie de spulberat¨: intr-adevar, numele magic ¨Guermantes¨ se va volatiliza intr-o dimineata spectrala - ¨matineul ducelui de Guermantes¨, din ultimul roman al ciclului.

In virtutea unui sumbru paradox, cei salvati de pedeapsa divina a Sodomei si Gomorei, comparati cu Adam si Eva dupa alungarea lor din Eden, sunt singurele fiinte paradisiace, de vreme ce ¨adevaratele paradisuri sunt cele pierdute¨, dupa cum crede Proust. Fara nici un alt ghid decat tropismul, scriitorul avanseaza cu lentoare halucinanta in bolgiile acestui paradis infernal si exploreaza cu mminutie de antomolog ¨rasa acelor fiinte damnate¨ care ii populeaza meandrele. Expert in artele neantului, baronul de Charlus, in vesnic delir Genealogic, bantuie, asemeni unui geniu tutelar, sub privirea plina de stupoare cumplice a lui ¨Marcel¨, paraginile acestei anti-lumi.

Dintre ¨tinerele fete in floare¨ intalnite in statiunea balneara Balbec, Marcel o culege pe Albertine, pentru ca ¨umbra¨ ei inseamna pentru el reversul unei aure incandescente si incinerante.

Romanele ¨Captiva¨ si ¨Fugara¨ (publicate in 1923 si, respectiv, 1925) renunta la ampla fresca sociologica din volumele anterioare pentru a se consacra analizei psihologice de maxima subtilitate a relatiilor dintre Marcel si Albertine: aceasta traieste o vreme, asemenea unei ¨prizoniere¨ in preajma lui, spre a-l parasi mai tarziu, murind departe de el.

Intensitatea cu care Marcel retraieste aceasta iubire transforma memoria intr-o forma de exhaustiune a iubirii si intr-un izvor de dubiu si scepticism dizolvant cu privire nu doar la posibilitatea de a cunoaste fiinta iubita, ci chiar la realitatea iubirii ca atare.

In ultimele pagini din ¨Timpul Regasit¨ (publicat in 1927), Proust afirma ca si-a petrecut intreaga viata scriind ¨aceasta carte esentiala, singura carte adevarata¨. Asadar, scrierea e ceea ce citim sub titlul ¨In cautarea timpului pierdut¨ nu inseamna, pentru el, decat lectura acestei ¨carti launtrice¨ - expresia cea mai rafinata a mitului estetizant al vietii intelese ca proiect de conversie ontologica si traite ca opera de arta.

Acest mit organizeaza intr-un chiasm paradoxal si tragic raporturile normale dintre viata si opera, dintre scriere si lectura: existenta ¨conceptie¨ si ¨gestatie cerebrala¨, lenta si obscura (conform unui model alchimic conservat ca reziduu gnostic in inconstientul lui Proust), devine ¨scriere¨ interna, pe care ¨opera¨ o ajuta sa se nasca si sa se desfasoare in deplina evidenta a limbajului prin virtutile unei ¨lecturi¨ maieutice.

*Aprecieri de Cornel Mihai Ionescu

Am citit cartea in clasa a 11-a de liceu, a fost o experienta formidabila, in urma careia am multumit Providentei ca am fost pedepsita la ore suplimentare de lb. franceza. Nu pe motiv ca nu stiam, dar nu imi faceam temele. In timpul unei astfel de lectii, profesoara mea de atunci din lic. Mircea, pe care o stimez enorm, mi-a vorbit despre aceasta lucrare vie a lui Proust pe care am inceput sa o citesc a doua zi. Socul ideatic si stupoarea au pus imediat stapanire pe mine si mi-au reprimat celelalte emotii. Citeam ca un lector experimentat, iar in fata unor astfel de carti nu poti sa nu reactionezi cumva, indiferent de cat de solida este baza principiala care iti ghideaza existenta (sau ar trebui sa iti ghideze existenta), indiferent de cat de mult te poti detasa, si indiferent de experientele de viata anterioare, de susceptibilitatea identificarii cu orice personaj al cartii..MORTALA. Sper ca aceste aprecieri ale lui Cornel Ionescu sa va dea un imbold spre lectura.

Milan Kundera si...mortii :P

¨Sa confunde aparenta fizica a iubitei cu cea a unei straine: a mai trait senzatia asta, o, de cate ori! De fiecare data cu aceeasi uimire: diferenta dintre ea si celelalte sa fie deci atat de infima? Cum e posibil sa nu recunoasca silueta celei mai iubite fiinte, a celei pe care o considera unica?¨

¨Le vad capetele, din profil, luminate de veioza de pe noptiera: capul lui Jean-Marc, cu ceafa pe o perna; capul lui Chantal, deasupra lui, mai sus cu vreo zece centimetri.
Chantal spunea:
- N-o sa te mai scap din priviri. O sa te privesc in fiecare clipa.
Si, dupa un timp:
- Mi se face teama cand imi clipeste ochiul. Teama ca in secunda cand privirea mea se stinge in locul tau s-ar putea strecura un sarpe, un sobolan, un alt barbat.
El incerca sa se ridice putin, s-o atinga cu buzele.
Ea clatina din cap:
- Nu, vreau doar sa te privesc.
Apoi:
- O sa las lumina aprinsa toata noaptea.
In fiecare noapte.¨
Terminat in Franta, 1996, toamna.

Milan Kundera

Mi-a fost ¨introdus¨ de profa de franceza in anul 1 de facultate, mi-a placut la nebunie sa il descopar. Un mincinos securist care a deceptionat o multime de prosti ca mine, dar are o minte sclipitoare :D Si cartile lui merita citite, indiferent de..¨Identitatea¨ celui care le-a scris. Exact cum Sartre m-a deceptionat in liceu, dupa ce profa de franceza de atunci (ce chestie, e ceva cu frantuzele astea) mi-a dat ca tema scrierea unei biografii. Revenind la Kundera, marea lui piesa ramane..


Insuportabila Usuratate a Fiintei.

Expresia cea mai precisa a sufletului care ¨duce¨ povara unei iubiri prea mari din partea unei alte persoane, si care ii sugruma libertatea. Cum e mai bine, sa ignoram dragostea care se pretinde adevarata si a carei tinta constanta suntem noi, sa alergam totusi dupa ce ne apare numai ca fiind autentic si in acord cu interiorul nostru, sau sa ne deschidem acestui sentiment, sa il primim in noi insine, sa facem compromisuri si sa ne doara viata in numele dragostei..altcuiva? Eu nu stiu. Inca. Un roman politic totodata. Daca cititi aprecieri scrise de americani, veti avea supriza -sau nu- sa intalniti foarte multe remarci privind erotismul din carte, insa nu-i ascultati.. oamenii mai gandesc si altceva :P

¨Daca eterna revenire este povara cea mai grea, atunci, vietile noastre, proiectate pe acest fundal, pot aparea in toata splendoarea usuratatii lor. Dar este, intr-adevar, greutatea cumplita si usuratatea frumoasa?
Povara cea mai grea ne striveste, ne face sa ne inconvoiem sub ea, ne lipeste de pamant. Dar, in poezia de dragoste a tuturor veacurilor, femeia doreste sa fie impovarata de greutatea trupului barbatesc (-pauza, eu as zice invers-). Asadar, cea mai grea povara este, in acelasi timp, imaginea celei mai intense impliniri vitale. Cu cat e mai grea povara, cu atat mai apropiata de pamant e viata noastra, si cu atat e mai reala si adevarata.
In schimb, absenta totala a poverii face ca fiinta umana sa devina mai usoara ca aerul, sa zboare spre inaltimi, sa se indeparteze de pamant, de fiinta terestra, sa fie doar pe jumatate reala, iar miscarile sale sa fie deopotriva libere si nesemnificative. Si atunci ce alegem, greutatea sau usuratatea?¨

Ei, filosofilor..ce spuneti? Blah, da? :))

Amintire de la matusa mea, o descriere intr-un cuvant ar fi ¨provocatoare¨, in sensul ca se opune credintelor voastre si entuziasmului de a fi vii. Fiind o lucrare buddhista vi se va parea putin SF. Insa mie mi-a placut sa o citesc..crazy shit blows your mind! Oups.

Capitole recomandate:

Realitatea : Despre ignoranta

Despre spatiu

Despre spirit si materie

Despre natura spiritului primordial

Despre natura absolutului