Asa cum cresc florile, cresc zidurile. La fel de natural, o crestere alimentata de dragoste, natura, avioane, talent, credinte, alte asemenea si absenta.
Cusca mea este ermetic inchisa atunci cand dorm si am norocul sa visez. Si sufletul meu, deschis. Urat sau splendid, visul e al meu. O rana tratata cu inteligenta nu lasa loc altor rani..nu mai reprezinta decat o insiruire de cuvinte, o idee nici macar frumoasa, draguta, ceva simplist in care ai sau nu chef sa crezi, fiindca lucrurile in care crezi iti testeaza constant slabiciunea credintelor, mobilitatea ideilor si devenirea.
Spaniolii astia au o vorba..muestrate tal y como eres..ceea ce peste tot in lume este, din nou, ceva dragut in care ai sau nu chef sa crezi. Sa fiti voi insiva, curajosi, mereu implica un pret, o provocare, o convertire inconstienta cateodata a propriului eu, un mulaj nereusit al unei masti pe un fond nesigur, si deseori o prostie.
Oamenilor care lovesc..aratati-le pereti..
¨Sa nu-mi plangi in soare, floare..sa te dezmierzi cu ploaia si sa cresti. Sa nu vorbesti cu spinii si nici sa musti pamantul. Sa nu-ti renegi radacina dar nici sa nu uiti ca sunetul pasarilor de prada nu te indreptatesc sa-ti cresti proprii spini. Adormi in raze, primaveri..¨
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu