You-everything and the void-you

This isn´t a story.

When Evelyn opened her eyes, there was smoke floating in the dark. The sound of forgetness became the most obsessive recurrence that had ever gone through her mind. The moon has soon turned dreadful and her alley blossomed with this mulch she couldn´t stand the lisp. She´d foul her club foot with trickes of venom with every step she took, defiled her righteous mind with all sorts of thoughts against the whole human..breed.
¨I channeled all of my fears somewhere else, it´s as if I left my body, my heart, and everything. It´s just beating there for the sake of rhythm and habit..Maybe I should give it to someone who´d really use it for happiness. This fear must have been always wedged inside of me, it just didn´t come out. All is going on there..in his very existence, his world, his universe. And maybe he wants to forget..which would kill me twice.¨

- Damn Evelyn, what are you thinking of?
It was actually the middle of the day, and the girl was in school with some of her friends. All there, like a collective nobody.
¨Nothing.¨
- Hey Evelyn, you´re thoughtful. What´s on your mind?
Her friend was worried, or curious, or making conversation. However..

She flinched, ¨Didn´t I actually SAY *NOTHING*?¨
All she answered was a ¨Hmmm..¨, then she looked down at her feet. Perfect. And there was the sun up there, her shoes were clean as new. The trees were still leavy, none of the leaves have fallen yet. She couldn´t breathe, all of a sudden.
- Hey guys, I need to get cigarettes.
¨Life needs to be..I just don´t recognize this emasculated time..out of the feeling of being alive, a time spent in tears and gross excess, trying to fill up this emptiness with tobacco, alcohol, sleepless nights, hallucinations, agonic music..cold baths, shocking paintings..and what not.¨

¨Love is such a selfish feeling. I should have never talked to him again. I still wonder what made me.. was it the same thing that made him go away? Or was it that Something that made him hide somewhere where I could see him..On and on, but what I know is that the journey flayed me to the bones.¨

And today I´m happily reading this.

Today.

I woke up, I have noticed it was fall outside. Got up, brushed teeth, brushed hair ( noticed it had grown more ) and right after that, had a very cold bath. Entered chatroom as everyday, got news, just like everyday. Felt my head was spinning.. just like everyday. Dressed up and didn´t leave anywhere anymore. I was supposed to get to the Uni. But who cares, really? Who does..
I´ve just heard that he wanted to be left alone and that we should dedicate our thoughts to ourselves, and not to each other.

I felt murdered.

Memories ARE NOTHING, baby
And it pains my mornings and my breath
I could just live immagining you love me
But I dreamt you didnt, anymore.

There was another one to share your laughs with
Another one to climb the staircase with
I shouted horribly, so silently
Cause this was sooner than eternity.

See, maybe I´ll just have to stop breathing
So you´d die in me
Cause you´d die with me.
Everything would surely die with me.

Ceva din ¨Descoperiti Minunile Lumii¨, sa va incante ochii

Secretul (The Secret)

Mai romanilor, ce ne facem cu secretul asta? Ati citit cartea, ati vazut filmul? Aaand..?

Pe spatele cartii de mai sus,

¨Tineti in maini un Mare Secret..

El a fost transmis de-a lungul epocilor, a fost mult ravnit, ascuns, pierdut, furat si adus cu mari sume de bani. Acest Secret vechi de secole a fost inteles de cativa dintre cei mai importanti oameni din istorie: Platon, Galileo Galilei, Beethoven, Edison, Carnegie, Einstein - alaturi de alti inventatori, teologi, oameni de stiinta si mari ganditori. Acum, Secretul a fost dezvaluit lumii.

´Pe masura ce aflati Secretul, veti ajunge sa stiti cum sa aveti, sa fiti ori sa faceti tot ceea ce doriti. Veti ajunge sa cunoasteti adevarata maretie care va asteapta in viata´¨ - Din Introducere

Crazy shit, blows your mind! AH, nu mai spun :D

Harold C. Schonberg

Nascut si crescut la New York, absolvent al Colegiului din Brooklyn si al Univ. din NY, a fost timp de aproape treizeci de ani critic muzical la ziarul New York Times. Castiga un Pulitzer pentru critica in 1971. Ca sa aveti idee cine este :P

El realizeaza bijuteria aia de mai sus, o adevarata istorie a muzicii prin prezentarea biografiilor marilor compozitori, avand convingerea ca o apropiere de acestia ca fiinte umane poate fi premisa pentru un acces mai facil si o intelegere mai profunda a muzicii lor.
Lucrarea prezinta, in ordine cronologica, biografiile marilor compozitori, de la Claudio Monteverdi la maestrii ultimilor ani: serialisti, minimalisti si tonalisti. Autorul insista mai mult asupra detaliilor biografice decat asupra celor de stricta specialitate. Pe langa informatiile referitoare la personalitatile cele mai cunoscute ale muzicii clasice - Beethoven, Mozart, Bach, Handel, Chopin, Verdi, Wagner, Mahler - cartea cuprinde date asupra scolilor nationale de muzica, precum si asupra unor curente mai recente pe care editia nu le-a ignorat.

O adevarata enciclopedie muzicala, pentru toti cei care studiaza muzica, sau sunt pasionati de ea, o vor considera un prilej nu numai de documentare, dar si de incantare in fata destinului zbuciumat al celor care au daruit lumii OPERE DE ARTA :x:x

Marcel Proust, In cautarea timpului pierdut

¨Swann¨ (engl. Swan, cu un singur ¨n¨ - lebada, emblema heraldica, alchimica si wagneriana) traverseaza dezinvolt vamile care separa si unesc ¨lumea¨ lui burgheza de cea a aristocratiei, aprig ravnita din perspective diverse, dar convergente, de snobul, de diletantul si de estetul pe care il intrupeaza. Incapabil sa se inalte pana la ¨echilibrul spiritual¨ al aspectelor frumusetii naturale si estetice pe care o contempla, el se pierde cu voluptate in confuzia tragica dintre arta vietii si viata artei.

¨Tribul¨ tinerelor fete sosite in statiunea balneara de la malul marii, unde se odihnesc naratorul si bunica lui, pare sa fi migrat dintr-o lume stranie si inaccesibila. In ciuda ¨indraznelii, frivolitatii si cruzimii¨ lor, fetele ii amintesc tanarului maladiv ¨discipol¨ al estetului Swann, modelele de frumusete senina si nobila a statuilor arse de soare de pe tarmurile Greciei antice. Din ¨stolul¨ tinerelor fete in floare, se desprinde Albertine, o prea perversa Nausicaa pentru tanarul si prea timidul Ulise, reincarnat intr-o ipostaza nu tocmai fidela pe plaja normanda.

Romanul ¨Guermantes¨ reprezinta cazul exemplar al maximei extensii prin care un nume ¨diafan¨ poate emana din sine o ¨lume¨ halucinant de reala si, in consecinta, o grandioasa constructie narativa (¨Numele Guermantes era ca un cadru de roman...¨) merita sa ilustreze, in chip memorabil, ipoteza cu privire la o anume autonomie a fictiunii. Acest nucleu, in vesnica pulsatie, reprezinta, in acelasi timp, ¨o ultima iluzie de spulberat¨: intr-adevar, numele magic ¨Guermantes¨ se va volatiliza intr-o dimineata spectrala - ¨matineul ducelui de Guermantes¨, din ultimul roman al ciclului.

In virtutea unui sumbru paradox, cei salvati de pedeapsa divina a Sodomei si Gomorei, comparati cu Adam si Eva dupa alungarea lor din Eden, sunt singurele fiinte paradisiace, de vreme ce ¨adevaratele paradisuri sunt cele pierdute¨, dupa cum crede Proust. Fara nici un alt ghid decat tropismul, scriitorul avanseaza cu lentoare halucinanta in bolgiile acestui paradis infernal si exploreaza cu mminutie de antomolog ¨rasa acelor fiinte damnate¨ care ii populeaza meandrele. Expert in artele neantului, baronul de Charlus, in vesnic delir Genealogic, bantuie, asemeni unui geniu tutelar, sub privirea plina de stupoare cumplice a lui ¨Marcel¨, paraginile acestei anti-lumi.

Dintre ¨tinerele fete in floare¨ intalnite in statiunea balneara Balbec, Marcel o culege pe Albertine, pentru ca ¨umbra¨ ei inseamna pentru el reversul unei aure incandescente si incinerante.

Romanele ¨Captiva¨ si ¨Fugara¨ (publicate in 1923 si, respectiv, 1925) renunta la ampla fresca sociologica din volumele anterioare pentru a se consacra analizei psihologice de maxima subtilitate a relatiilor dintre Marcel si Albertine: aceasta traieste o vreme, asemenea unei ¨prizoniere¨ in preajma lui, spre a-l parasi mai tarziu, murind departe de el.

Intensitatea cu care Marcel retraieste aceasta iubire transforma memoria intr-o forma de exhaustiune a iubirii si intr-un izvor de dubiu si scepticism dizolvant cu privire nu doar la posibilitatea de a cunoaste fiinta iubita, ci chiar la realitatea iubirii ca atare.

In ultimele pagini din ¨Timpul Regasit¨ (publicat in 1927), Proust afirma ca si-a petrecut intreaga viata scriind ¨aceasta carte esentiala, singura carte adevarata¨. Asadar, scrierea e ceea ce citim sub titlul ¨In cautarea timpului pierdut¨ nu inseamna, pentru el, decat lectura acestei ¨carti launtrice¨ - expresia cea mai rafinata a mitului estetizant al vietii intelese ca proiect de conversie ontologica si traite ca opera de arta.

Acest mit organizeaza intr-un chiasm paradoxal si tragic raporturile normale dintre viata si opera, dintre scriere si lectura: existenta ¨conceptie¨ si ¨gestatie cerebrala¨, lenta si obscura (conform unui model alchimic conservat ca reziduu gnostic in inconstientul lui Proust), devine ¨scriere¨ interna, pe care ¨opera¨ o ajuta sa se nasca si sa se desfasoare in deplina evidenta a limbajului prin virtutile unei ¨lecturi¨ maieutice.

*Aprecieri de Cornel Mihai Ionescu

Am citit cartea in clasa a 11-a de liceu, a fost o experienta formidabila, in urma careia am multumit Providentei ca am fost pedepsita la ore suplimentare de lb. franceza. Nu pe motiv ca nu stiam, dar nu imi faceam temele. In timpul unei astfel de lectii, profesoara mea de atunci din lic. Mircea, pe care o stimez enorm, mi-a vorbit despre aceasta lucrare vie a lui Proust pe care am inceput sa o citesc a doua zi. Socul ideatic si stupoarea au pus imediat stapanire pe mine si mi-au reprimat celelalte emotii. Citeam ca un lector experimentat, iar in fata unor astfel de carti nu poti sa nu reactionezi cumva, indiferent de cat de solida este baza principiala care iti ghideaza existenta (sau ar trebui sa iti ghideze existenta), indiferent de cat de mult te poti detasa, si indiferent de experientele de viata anterioare, de susceptibilitatea identificarii cu orice personaj al cartii..MORTALA. Sper ca aceste aprecieri ale lui Cornel Ionescu sa va dea un imbold spre lectura.

Milan Kundera si...mortii :P

¨Sa confunde aparenta fizica a iubitei cu cea a unei straine: a mai trait senzatia asta, o, de cate ori! De fiecare data cu aceeasi uimire: diferenta dintre ea si celelalte sa fie deci atat de infima? Cum e posibil sa nu recunoasca silueta celei mai iubite fiinte, a celei pe care o considera unica?¨

¨Le vad capetele, din profil, luminate de veioza de pe noptiera: capul lui Jean-Marc, cu ceafa pe o perna; capul lui Chantal, deasupra lui, mai sus cu vreo zece centimetri.
Chantal spunea:
- N-o sa te mai scap din priviri. O sa te privesc in fiecare clipa.
Si, dupa un timp:
- Mi se face teama cand imi clipeste ochiul. Teama ca in secunda cand privirea mea se stinge in locul tau s-ar putea strecura un sarpe, un sobolan, un alt barbat.
El incerca sa se ridice putin, s-o atinga cu buzele.
Ea clatina din cap:
- Nu, vreau doar sa te privesc.
Apoi:
- O sa las lumina aprinsa toata noaptea.
In fiecare noapte.¨
Terminat in Franta, 1996, toamna.

Milan Kundera

Mi-a fost ¨introdus¨ de profa de franceza in anul 1 de facultate, mi-a placut la nebunie sa il descopar. Un mincinos securist care a deceptionat o multime de prosti ca mine, dar are o minte sclipitoare :D Si cartile lui merita citite, indiferent de..¨Identitatea¨ celui care le-a scris. Exact cum Sartre m-a deceptionat in liceu, dupa ce profa de franceza de atunci (ce chestie, e ceva cu frantuzele astea) mi-a dat ca tema scrierea unei biografii. Revenind la Kundera, marea lui piesa ramane..


Insuportabila Usuratate a Fiintei.

Expresia cea mai precisa a sufletului care ¨duce¨ povara unei iubiri prea mari din partea unei alte persoane, si care ii sugruma libertatea. Cum e mai bine, sa ignoram dragostea care se pretinde adevarata si a carei tinta constanta suntem noi, sa alergam totusi dupa ce ne apare numai ca fiind autentic si in acord cu interiorul nostru, sau sa ne deschidem acestui sentiment, sa il primim in noi insine, sa facem compromisuri si sa ne doara viata in numele dragostei..altcuiva? Eu nu stiu. Inca. Un roman politic totodata. Daca cititi aprecieri scrise de americani, veti avea supriza -sau nu- sa intalniti foarte multe remarci privind erotismul din carte, insa nu-i ascultati.. oamenii mai gandesc si altceva :P

¨Daca eterna revenire este povara cea mai grea, atunci, vietile noastre, proiectate pe acest fundal, pot aparea in toata splendoarea usuratatii lor. Dar este, intr-adevar, greutatea cumplita si usuratatea frumoasa?
Povara cea mai grea ne striveste, ne face sa ne inconvoiem sub ea, ne lipeste de pamant. Dar, in poezia de dragoste a tuturor veacurilor, femeia doreste sa fie impovarata de greutatea trupului barbatesc (-pauza, eu as zice invers-). Asadar, cea mai grea povara este, in acelasi timp, imaginea celei mai intense impliniri vitale. Cu cat e mai grea povara, cu atat mai apropiata de pamant e viata noastra, si cu atat e mai reala si adevarata.
In schimb, absenta totala a poverii face ca fiinta umana sa devina mai usoara ca aerul, sa zboare spre inaltimi, sa se indeparteze de pamant, de fiinta terestra, sa fie doar pe jumatate reala, iar miscarile sale sa fie deopotriva libere si nesemnificative. Si atunci ce alegem, greutatea sau usuratatea?¨

Ei, filosofilor..ce spuneti? Blah, da? :))

Amintire de la matusa mea, o descriere intr-un cuvant ar fi ¨provocatoare¨, in sensul ca se opune credintelor voastre si entuziasmului de a fi vii. Fiind o lucrare buddhista vi se va parea putin SF. Insa mie mi-a placut sa o citesc..crazy shit blows your mind! Oups.

Capitole recomandate:

Realitatea : Despre ignoranta

Despre spatiu

Despre spirit si materie

Despre natura spiritului primordial

Despre natura absolutului

Pe strada, aceeasi gheara de zapada..
Ajungi sa-ti doresti sa pandesti golul
Si rareori il prinzi in gand
Se-aduna resturi de paranoia si lent
Se-mbiba cineva cu ciment.

Paleta mea rateaza mingea
Si-mi ascunde Soarele sub saltea

O sa mai zbier o noapte

Ca sa catar ce-am putut

Pana pe gandul betegit de tine

Care inca mi se zbate sub ploape

In muguri transparenti si reci

Si-am sa mai urlu-n ziua

Sa-nverzesc tot ce-am pierdut

Cu nota do sau sol ori si

Pana m-ar paste marea

Sa ma-nghita-n ascuns

...

As grabi pasul in spatele tau

Si ochii mi-ar curge mai des

Ma inund in pamant pana ajung

Sa ma rog sa fii

.. Sa nu privesc ingrozit cum nu esti.

Ma scuipa o floare-n drum spre tine

Cu parfum solar ce-mi pare lunatic

Acum stiu ca te iubesc.

Im sorry, about the Sun..How could I know that you would burn?


And I´m sorry, about the Moon, how could I know that you´d disapprove..And I´ll never make, the same mistake..

So next time I create the Universe I´ll make sure we communicate at lenght..

And a little, little soul can pound a whole world

There´s not much to be said..sometimes, I feel it´s a lot.

I will wait for this moment till I die, and if it never happens, it´s taste was so subtile and it had it all..

I think of your steps, tell me where to find the marks of your feet and know you´re closer. A cigarette you smoked, an empty bottle that you left behind. But last time I held my eyes open, you were still watching me, lovingly..The air´s so fully strange of a thousand new thoughts, we´ve had half of the moon above and a third of the sun.

Rememorize the very beginning, the brightness of the core, the lightness of the soul, I thought it would disolve into something greater. I´m looking for your heart while falling, starring in your heart and then falling deeper underground. These days leave scars on the back of my mind, I keep the hope, I keep the heart..

And when tomorrow kills today, please tell me ¨Stay, you can Stay¨.

But if ever people lock love up in time, with you among them..Just turn your sight in the right, leaving me in the left, waiting for you, for the night..for you or the night.

Sudden delirium of 30 seconds for my best friend

Dream of a dream

It didn´t turn out to be fake. I was pretty disappointed in my own perception of this poisonous solution that Jillian came up with, and regretted not beeing able to trust and follow whatever path my intuition would´ve led me on. On the other hand, I felt I couldn´t deal anymore with the same morbid atmosphere. All the beautiful was suddenly gone, I couldn´t tell wheter it got absorbed back to where it belonged, into the primordial entity who probably got too tired of continuously wasting self all over, or it was just leaving place for other things to grow. Such as this unbearable heat and melted human flesh, savoured to the bone by its own inspiration, such as this smell flowing in the air full of gratitude, awareness and death. Then I saw a dog eating the knee of his master, but the master was not against it, maybe he thought he knew something.

Well, I kept on wondering about how I could have changed the moment, which was the only truth I knew, but I wasn´t even ready to assume it. And I gladly did not. Cause, if I could make my own better truth and cover it with the shape of reality, just like the one before it, why not just go for it?

- So the facts we got are very unprecise. Actually, until we come up with some facts, answer this question..are you willing to go with me?
- I will not insult you with any doubts related to your ability of leading us all, let alone two people. What I question though is your capability of following a more secure path than the one you´ve written yourself.
- And is that good or bad, Sophia?
- It is best.
- And do you trust that we could go right up and suffocate God?
- I´ve heard He didn´t breathe.

A tease for Rozy.

I´ve thought too much about the possible ways I could die as my path unfolded, and too little times about how I could´ve become part of the whole idea of life. Even if the fear and enthusiasm which have always shared the same corner of my soul threw me in some sort of a permanent war, it was never a fight against the outside. It was always about my world. I yet had to go on vacation in the West of Dobrogea which is the romanian region where I was born. I happily lived there until I completed elementary school. I didn´t change location after that, just my life turned a bit..unreal.

Proteste la Chisinau

Da, blogul asta nu este menit sa contina nimic de natura politica, insa ce s-a intamplat ieri 6 aprilie in Republica Moldova pur si simplu m-a stupefiat. Deci fratii nostri moldoveni, precum deja stiti, nu se prezinta in numar mare la vot, si PCRM castiga alegerile cu 95% din voturi. Este pacat ca Republica se apropie de Rusia din ce in ce mai mult, ca unui rus i se raspunde mereu in rusa de catre romanii de peste Prut..pentru simplul motiv ca invata rusa in scoli si li se pare normal sa le raspunda in rusa, in tara la ei. Si rusnacii hraniti de o natiune de romani(fiindca mie asa imi place sa ii numesc) nu se sinchisesc sa invete limba, ca de..sunt smekeri ei.
Oricum, bine macar ca se urneste roata cu ceva proteste pe la Bucuresti, poate vreun politician care afirma ca iese cu partidul sau in strada CHIAR face asta, eu personal sunt nostalgica si pe buna dreptate, fiindca si ei tot romani sunt si exista si minti treze de moldoveni care cunosc asta. Ar fi bine sa se ia masuri si de la Bucuresti, studentii din Cluj planuiesc si ei sa iasa in strada. All is quiet la Constanta, pentru ca ..avem cumva un statut de studenti de mana a 3a? Sau ne place mai mult sa ne consideram atat de COOL, incat nu ne incurcam noi cu treburile astea, avem propria noastra viata foarte trendy and that´s that.

Pai..rusine. Sa vedem rezultatele intre timp, e sigur ca astia nu pleaca de buna voie de la putere, dar nici moldovenii nu par sa sustina comunistii. Ma intreb acum, se blocasera studentii prin biblioteci si sali de studiu cand ar fi trebuit sa fie la vot? Sau sunt chiar asa..al naibii de batrani si una in gand si sentiment cu comunismul?

Degeaba se aduna ei in fata Ambasadei Chinei fiindca aia sunt in Orient mai fratilor..se roaga cucii de ei sa plece de la lucru. Sa se mobilizeze sa schimbe ceva pentru ei, fiindca nu chinezii le conduc lor tara, sa se adune in fata Ambasadei Rusiei daca ii tine.

Ce mai debitez in dimineata asta..

In lumea imbibata de paganism, sacrul nu mai bantuie ´in the open´. S-a pierdut undeva in alte spatii, pe unde am colindat si eu in buimacia mea severa, declansata de dragoste, alcool sau viata. Se facuse deja cinci si Eliza intarzia sa-mi aduca cererea. Uitase, cu toata invalmaseala in care se invartea de cateva saptamani. Schimbarea domiciliului ne streseaza indeajuns, indiferent ca are loc dimineata, la pranz sau seara. Asa ca m-am asezat la birou pentru a redacta o noua cerere. Aerul oribil de afara imi urca in crestet poate-poate aveam sa ma tresezc la realitate. Mie imi parea mai mult ca niciodata ca nu vad nimic, si nici nu aud. Din cerere a iesit oricum altceva. O povestire, cred ca o pastrez inca in sertarul noptierei. Degetele mi-o luasera razna, urechile-mi vajaiau, ca dealtfel in fiecare seara, unghiile vinetii mi se plimbau pe taste sau alunecau pe ceasca de cafea. Haosul asta avea sa ma duca nicaieri, intr-un timp inexistent, exact acolo unde mereu am tot sperat ca ajung..fara sa-mi citesc clar visele de pe podeaua pe care de atata timp ma tot incurc in dans. Cu putina spaima, ceva umbre ravasind cartile din biblioteca, si o dara de ploaie navalind pe interior, ajunsesem sa scriu fara a ma gandi la igrasia care incepea sa se zareasca in colturile peretilor din Camera mea. Nimic nu mai era la locul potrivit, nici macar ochii sau timpanul drept. Dupa o seara de betie crunta si o zi terorizanta petrecuta la liceu, cine mai are chef de cereri..E atat de tarziu pentru asa ceva. Apuc receptorul aproape instinctiv si formez numarul Elizei. La celalalt capat aud un lung sir de numere si cifre.
- Un deget, doua degete..opt degete..
- Eliza!
- Douazeci..
- Eliza!!
- Un milion opt sute nouazeci de degete.
- Cererea?!
- Am rezolvat eu pentru amandoua, mi-a raspuns, in speranta ca vestea avea sa ma calmeze cumva.
- Si diriga? Ce crezi ca va zice..?
- Am vorbit deja cu ea mai..gata, s-a rezolvat.
- Ahhh Eliza, merci frumos. Si noi cand ne vedem?

Cateva ore de noapte erau iminente pentru doua personaje ca noi. Intre timp, toti magicienii isi puteau pierde sau recastiga puterile. Noi insene puteam sa descoperim in valva noptii, vreun adevar revelat de transcendent. Numai ca adevarurile curg ca ploile, insa nimeni nu le vede..foarte putin le insinueaza ori le simt. Dupa cateva momente de tacere imi primesc raspunsul.
- Hai afara! O jumatate de ora..ne intalnim in statie?
Inainte sa mentionez ca ceasul arata ora 23, trebuie sa adaug ca parintii nostri aveau ceva batai de cap din pricina noastra. Ne rugam de mama, tata, pana ii dirijam spre o suprasaturatie de stres la auzul acelorasi cuvinte si motive, incat cedau la un moment dat..iar eu si Eliza reuseam sa ne intalnim la aproape orice ora, fie la aproape mijlocul drumului de la mine inspre ea sau de la ea spre mine, fie in casa scarii sau in gradina din spatele blocului ei, unde aveam o masa, o bancuta, o chitara, tot soarele ziua, copaci inverziti, luciri de ochi malefici noaptea si blanuri negre de caini.

Era 23. Teoretic, pana la 24 ma puteam plimba pe oriunde aveam cheful sau dispozitia. Teoretic numai. Insa nu-mi prea pasa de parinti acum, fiindca adormisera deja. Somnul asta..mare pierdere de timp, daca nu ai habar ce trebuie sa visezi..la fel ca intreaga viata pentru unii care oricum mor in bataia vantului.
- Bine. In 10 minute, in statie.
- Mai, sigur vii?
- Da..am spus ca vin..sa nu intarzii.
- Bine..
Cum am incheiat convorbirea, m-am repezit spre mormanul de haine din hol. Am trantit ceva pe mine si-am tasnit pe usa, fugind mancand pamantul..Ce bine ca nu trezisem pe nimeni!

..One.

I woke up in a hurry to stop dreaming, to hear better the tick-tack, to open my eyes and look at the time, then fall asleep again.
It was 5pm, in spring and you could already see the sunset. Just a little weird, as if it was winter. So early and already dark. But with that, I could see someone coming straight to me, and at a better look I could notice he was carrying me on his back, as if I was a little evil creature. Back then his light was his alone. I didnt even ask about "where" he was taking me, I got stunned in those warm big eyes reminding me of my own. From then on, I kept in mind I had to catch a flight. We just spoke and watched each other from the distance. He turned his sight to where I was holding him, and he didn't seem to mind I was following him without feet, and that he had to hold me too all the way back from my eyes to his. We've been there for more than seven hundred days.

Good morning.

To english: Day

This morning I received an invitation to living
And at the noon I passed out laughing
Because in the evening I had planned a colour changing
And in the night a blanket for my death.

Zi

Am primit de dimineata o invitatie la viata
Si pe la pranz am lesinat de ras
Fiindca seara urma sa-mi schimb culoarea
Si pana la noapte sa-mi cos cearceaf de moarte.

If "terror" (and terror ) is/are overused..

Terror won't come back into my mind, never again
I won't feel the pain of your ravenous hits
And the disgrace of your hell
Never A-gain.

I won't conquer the world cause the feeling
Just doesn't get to me
You see..
Enough with this habit I got
Of waking up daily folded in blood.

Their tearing hearts, chaotic minds,
In your opinion, just not enough.
Their constant death, they tremble
In your vision, just not enough.

Breaking, silently destructing their world
That gotta hurt.

P.S. Hurt must be the best teacher and the strongest weapon.

Cioburi din Delir

Ploaie de august..autobuzul 51, undeva pe Str. Eliberarii. Acolo ne-am imbratisat pentru prima oara si ne-am plans norocul. In afara rigorilor institutionale, cu setul de principii inchegat si intreg, respectul de sine dozat optim, esti mai putin bun decat fitele si spoiala de cultura intalnite la multi dintre romani.

Ma ustura ochii de 3 zile de nesomn. Orasul asta isi duce sufletul si lumina departe de mine. Aveam o cea mai buna prietena..ea nu avusese niciodata asa ceva. Ma intreb daca inca o mai spune, acum ca suntem departe una de alta. Eu o simt aproape. E ceva din mine, natural, constient, inconfortabil si melancolic.

..niciodata sa nu comiti pacatul de a lua forma altcuiva.
..noaptea nu pierde niciodata nimic, face Soarele sa para mai mare. Il prinzi intre degete, il privesti mirat, ti-l infigi in pupila, orbesti si vezi altceva.

Judecata de dimineata imi da sentimentul ca n-am inima, in Universul asta care este :)) in masura in care tu existi.

- ¨Cuida de ti ante todo y sobre todo. Pues tu eres Yo, y Yo Soy tu. Cuidando de ti misma, cuides de Mi. Juntos, nos cuidamos uno al otro.¨

Toti peretii sus!

Asa cum cresc florile, cresc zidurile. La fel de natural, o crestere alimentata de dragoste, natura, avioane, talent, credinte, alte asemenea si absenta.
Cusca mea este ermetic inchisa atunci cand dorm si am norocul sa visez. Si sufletul meu, deschis. Urat sau splendid, visul e al meu. O rana tratata cu inteligenta nu lasa loc altor rani..nu mai reprezinta decat o insiruire de cuvinte, o idee nici macar frumoasa, draguta, ceva simplist in care ai sau nu chef sa crezi, fiindca lucrurile in care crezi iti testeaza constant slabiciunea credintelor, mobilitatea ideilor si devenirea.
Spaniolii astia au o vorba..muestrate tal y como eres..ceea ce peste tot in lume este, din nou, ceva dragut in care ai sau nu chef sa crezi. Sa fiti voi insiva, curajosi, mereu implica un pret, o provocare, o convertire inconstienta cateodata a propriului eu, un mulaj nereusit al unei masti pe un fond nesigur, si deseori o prostie.

Oamenilor care lovesc..aratati-le pereti..

¨Sa nu-mi plangi in soare, floare..sa te dezmierzi cu ploaia si sa cresti. Sa nu vorbesti cu spinii si nici sa musti pamantul. Sa nu-ti renegi radacina dar nici sa nu uiti ca sunetul pasarilor de prada nu te indreptatesc sa-ti cresti proprii spini. Adormi in raze, primaveri..¨

..in gand cu mine

La 9 pasi de aici, chiar pe Avenida Peris y Valero, unde m-am ratacit pentru prima data in Ajunul Craciunului intr-o tara straina, e un magazin de chinezi renumit pentru obiectele de lut expuse pe trotuar, pentru straiele tesute manual si pentru mafia practicata in vagauna din spatele bodegii.
Mergeam cu pasi repezi si cu nervi, incercam sa gatesc faimosul arroz al horno spaniol. Lasasem tentativa in cuptor, in vasul nepotrivit, si plecasem in cautare de carti, filme si oale. Cele doua persane albe din apartament isi ascuteau unghiile pe canapeaua de piele sau pe biblioteca, Reflejos era intrerupt de mult, ferestrele deschise, puteam doar sa pastrez speranta ca pisicile vor persevera in ascutitul ghearelor in loc sa se aventureze cine stie cum, si sa cada de la etajul 7.
Pastram inca o nelamurire in legatura cu vietatile astea doua..din doua mate albe ies cateodata un pui negru si doi roscati. Au un comportament bizar, in sensul ca pisica mai da un rond prin parcul din fata blocului, prinsa in ham, iar motanul pazeste puii. Acestia sunt dirijati de natura sa-si caute sursa de hrana undeva prin blana acestuia.
Incercam sa imi explic pe drum ce ma adusese aici, de ce nu imi mai beau cafeaua amara, de ce adormisem in Oceanografic..si cine, de ce, imi trezise deodata..deja, cel mai mare dor.
De ce fata mea capata trasaturi luciferice, de ce am mainile reci si pale, de ce nu m-am lasat inca de tutun. Vorbesc, turui..in gand. Uit sa ma opresc. Trecusem de magazin si ma indreptam spre Opencor, pe Avenida Doctor Waksman. Acolo gasesti mereu cele mai interesante filme, cele mai deosebite carti si cel mai bun alcool.
..De ce Dumnezeu se intoarce pe o Harley pentru unii, de ce Ii vorbesc, de ce Il ating. De ce Il judeca si de ce suntem lasati.
Imi rasare in fata o cladire cu chip ciudat, cu clopote si flori.